26 ianuarie 2010

Evacuarea!

La rugămintea unor prieteni şi după ce am citit sfaturile lui zoso ne mutăm de aici tocmai dincolo, adică aici.
Ca bonus am primit şi domeniul "ghizuroi" pe care îl doream de fapt de la bun început.

Caţavencu.ro în revizie tehnică

E ziua tovarăşului, iar cei de la Caţavencu îl sărbătoresc astfel.
Normal, nu-i nicio revizie tehnică, site-ul merge brici, dar mesh-ul digital e spre aducere aminte.

Ieşirea din criză: reţeta istorică

Aflăm aici că Obama are în plan îngheţarea bugetului federal al SUA astfel: investim la fel ca până acum în tot, mai puţin în securitatea naţională, unde vom investi şi mai mult! Mă întreb însă ce înseamnă securitatea naţională la americani, iar între variante posibile aş nota războiul din Irak, cel din Afghanistan, controlul exagerat pe aeroporturi, investiţiile în armament şi în închisori ale statului, dar şi în închisori private. Normal, cel mai mult vor fi alimentate conflictele actuale prin investiţiile în armament şi securitate. Iar dacă SUA o vor face, o vor face şi aliaţii NATO. S-a mai făcut pe timp de criză (Al Doilea Război Mondial, Războiul din Vietnam). Mai mult nu mai spun. Adepţi ai teoriilor conspiraţiei, aveţi legătura.

Cinetică umană în urban

1. Mă enervează cei care încă nu ştiu că prioritate la folosirea unei uşi au cei care ies, iar asta indiferent de sex, pe principiul logic că dacă vrei să pătrunzi într-o incintă, trebuie mai întâi să ţi se facă şi să ai loc înăuntru. (vezi ţăranii şi proastele care se aşază în faţa uşii la metrou/tramvai/troleu/autobuz imediat ce acesta ajunge în staţie sau pe aceiaşi la intrarea în vreo instituţie/restaurant/scară de bloc).

2. Mă enervează cei care încă nu ştiu că pentru non-acţiunea de a sta au la dispoziţie partea dreaptă a unei scări rulante.

3. Trei pipiţe glamour-shine şi fancy-trendy îl scot pe nepotul uneia dintre ele la plimbare, dar nu în parc, ci oriunde altundeva, având mereu grijă să se deplaseze cu încetinitorul. Li se pare firesc să ocupe înlănţuite toată lăţimea trotuarului, de parcă ar juca "Ţară, ţară, vrem ostaşi!". Ce faci din spatele lor? Îţi dregi vocea pentru a-ţi anunţa prezenţa. Nu funcţionează, căci auzul le este în totalitate dedicat ultimei porcării semnate de celmaitaremanelist. Tuşeşti subtil. Strănuţi. Murmuri un "Mă scuzaţi...". Nimic! Atunci le întrebi respectuos dacă au vreun frigider pe acasă şi le spui elegant să te contacteze pentru provizii de alimente.

Universitarii de Spiru Haret nu au învăţat nimic din scandalul verii trecute

Nici nu aveau de ce. Drept dovadă, cele de mai jos.

După închiderea centrelor teritoriale de prin ţară, urmare a încercării Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi Tineretului şi Sportului de a închide robinetul de diplome fără acoperire în actul de învăţământ real, cei de la "Universitatea" (haha, ce glumă bună!) "Spiru Haret" au mutat toţi studenţii de la ID la zi şi la FR, după cerinţele studenţilor. Asta se pare că a îndulcit puţin situaţia în ochii celor de la minister, DAR: studenţii care "frecventează" cursuri la zi vin în continuare doar la examene, după ce în prealabil învaţă pe de rost răspunsurile unor întrebări-grilă. Am întrebat o secretară de o facultate a "Universităţii" "Spiru Haret" care-i diferenţa? Ce s-a schimbat faţă de situaţia de anul trecut? Învaţă studenţii mai mult astfel încât să-şi merite diplomele, iar acestea să fie recunoscute de MECTS? "Nu. Nu s-a schimbat nimic, decât că acum studenţii sunt la zi, iar diplomele vor fi recunoscute.".

Concluzii probabile:
Probabil că tot scandalul de anul trecut nu a fost decât un şantaj politic. Probabil că PSD a dorit să stoarcă nişte bani de la universitari în contextul alegerilor prezidenţiale care se apropiau. Probabil că Ecaterina Andronescu a fost vocea publică a acestui şantaj. Probabil că mâna a aparţinut unor oameni gen Hrebenciuc. Cu siguranţă Ecaterinei & Co. nu le-a mers până la capăt, ca drept dovadă faptul că nimic nu s-a schimbat în felul în care "Spiru Haret" înţelege să şcolarizeze studenţi. Probabil că banii au alimentat conturile campaniei lui Băsescu, al cărui nou guvern tolerează foarte bine această situaţie. În acest timp, Universitatea SH (Second Hand) ademeneşte în continuare viitori studenţi şi licenţiaţi de toate vârstele cu un imbatabil "Diplome de licenţă aveeeeeeeem!".
Pariu pe un leu că nu se va mai auzi nimic despre SH până peste trei ani, la alegeri?

Marketing nasol

Orange ne-a lovit de ceva timp cu abonamentele lor: "delfin", "panteră", "pinguin" şi "fluture". Dar de ce să dai nume de animale unor produse precum abonamentele de telefonie mobilă? Şi de ce tocmai aceste nume? Care-i faza? O fi pentru că anul 2010 a fost declarat anul biodiversităţii? Să o fi spus, să fi făcut tam-tam, că Orange se gândeşte la săracele animale! Ba mai mult, să fi creat nişte abonamente "panda", "urs polar", "gorila", "rinocer", "ton", "balena albastră", căci astea sunt cele mai periclitate animale la ora actuală. Da, ştiu, n-ar fi fost frumos, numai fluturii drăgălaşi vând.

P.S. 1: Oare cum sună o convorbire la Customer Care Orange?
Orange: - Bună ziua aţi sunat la bla bla.
Client: - Bună ziua, am o problemă cu tralala. (...)
Orange: - Ce abonament aveţi? (pentru confirmarea identităţii & stuff)
Client: - Ăăă... din-ăla... ăăă...
Orange: - Fluture? Delfin?
Client: - Un animal, ceva... Da' nu-i insectă, nici peşte.
Orange: - Dar delfinul nu este peşte, e mamifer!
Client: - Apăi fută-l Dumnezău, vouă de animale vă pasă când eu nu pot vorbi la Spania?

P.S. 2: în curând, e posibil să vedem animale doar sub forma jucăriilor (fie ele gonflabile, ca la orange), iar la zoo acestea vor fi înlocuite de roboţi, ca aici.

25 ianuarie 2010

Google-count

Mă întrebam care cuvânt ar da cel mai mare număr de rezultate la o căutare în Google.
Prima oară am încercat, firesc, cu "google": 2.040.000.000.
Am încercat din curiozitate şi "facebook". Surpriză: 2.090.000.000.
Experimentul a continuat cu "love", pentru care google a returnat 1.400.000.000 de rezultate.
USA: 807.000.000.
Sex: 538.000.000.
Porn: 160.000.000.
Drugs: 116.000.000.
Rămâne însă foarte interesant faptul că "facebook" îl bate pe "google" la el acasă, iar "love" strânge mai mult decât "sex", "porn" şi "drugs" la un loc.
Există totuşi vreun cuvânt care să dea mai multe rezultate decât "facebook"?


Update
"rock": 614.000.000
"manele": 3.840.000
radu, rămân dator cu berea pentru inaugurarea secţiunii de comentarii, dar... "up": 3.510.000.000. "And" şi "to" au şi ele miliarde multe şi bune, dar e firesc. Însă dintre numele proprii, tot facebook pare să fie cel mai cel cuvânt pe google.